(III) CERTAREA LUMINII

Pentru a clinti lumina din jiltul de judecator suprem si a-i subrezi statutul de suverana infailibilitate e suficient sa-i fie pusa in discutie reputatia morala. Or, intrebindu-se retoric: "Ziua - ce este ea? - si raspunzindu-si: Prisosul de lumina cu care soarele isi acopera petele" - Blaga atesta culpabilitatea luminii, ipocrizia excesului, maniera lui abila de a-si dosi metehnele in opulenta stralucirii.

Gloria luminii se stinge insa atunci cind se dovedeste ca nu-si mai poate salva nici macar autonomia de a-si fi propria cauza, ea fiind dependenta nu doar de inturneric, ci de ratacirea intunecata, murdara, a petelor: "Petele soarelui nu pot fi straine de debitul de lumina al acestui astru. Petele sint desigur insesi izvoarele intunecate ale acestei lumini."

In "Lumina raiului", stimulat de vraja sfinta a pacatului iubirii, poetul se exprima si mai lipsit de menajamente: "Ca un eretic stau pe ginduri si ma-ntreb: / De unde-si are raiul - / lumina? Stiu: Il lumineaza iadul / cu flacarile lui!"

In fine, lumina este destituita si din postura de binefacatoare indiscutabila, dezvaluindu-i-se potrivnicia, vrajmasia, nocivitatea pentru fiinta umana. Nu degeaba "intiiul om" este nevoit sa implore ca prin mila cereasca ochii sa-i fie protejati de paienjenisul umbros al lacrimilor, balsam si mingiiere impotriva excesului traumatic al luminii lucrurilor pamintene.

Lumina poate avea insa si un iremediabil efect letal ca in poemul "Vei plinge mult ori vei zimbi", unde se spune: "Cu gheare de lumina / o dimineata-ti va ucide visul", sau ca in de-acum reputatul atentat la "corola de minuni a lumii", unde e acuzata ca "sugruma vraja nepatrunsului ascuns in adincimi de intuneric".

Pare deci firesc ca omul si mai ales cuplul vulnerabil al indragostitilor, mai drastic expus febrilitatii indiscrete a luminii, sa resimta ca un blestem functia ei de anchetator si pornirea justitiar-punitiva lamentindu-se cu indreptatire: "Ce grea e pentru noi / osinda de a sta-n lumina" si invocind o asezare mai fericita in "marea umbra (protectoare de-acum) a marului".

Ce-i mai ramine oare luminii decit sa-si recunoasca cu modestie statutul revizuit si sa aleaga cavalereste umbra ca pe "o reverenta pe care o face intunericului".

(II) SLABIREA VIRTUTILOR ONTOLOGICE

Pornind de la atenuarea si istovirea luminii, sugestia esentiala a umbrei este aceea de slabire a virturilor ontologice. Ea incepe printr-un atentat la demnitatea morala, prima fisura in autoritatea fiintei. Asa trebuie inteles sfatul pe care poetul il da junetei: "Cu luare-aminte fii / printre lumini! Adesea ele dor, / si-aprope toate te silesc, facindu-ti zi, / s-asterni pamintului / o pata sumbra." Dealtfel lumina indiscreta a privirilor e resimtita ca avind acelasi efect maculator: "Umbre-arunca ochii lumii / peste tine, peste mine, / peste fiecare ceas al tau / si pe drumurile toate".

In cele din urma, umbra stigmatizeaza, chiar daca este "umbra (a) Evei", umbra de cearcan al voluptatii, sublima aura de "farmec ranit" - "o umbra (ramasa) subt ochi, usor albastrie" -, ea ramine stigmatul, chiar daca vrajit, al pacatului iubirii cu fraged gust de "izbinzi raspunzind in pierzanii".

De aici poate aerul de intristare, de mihnire, de regret si nostalgie ce insoteste mereu ivirea umbrei, ea fiind perceputa ca o insinuare perfida ce atenteaza la tonusul existential al individului si compromite seninatatea lumii. Aparent discreta in inconsistenta ei, umbra se dovedeste totusi o primejdie insistenta si insidioasa, abil penetranta, subminind din interior universul patruns de fiorul nefiintei. In Moartea lui Pan, lumea veche, candid increzatoare in sine, este brusc cuprinsa de o iremediabila paloare, de o morbida panica interioara, cind "pe-o cararuie trece umbra / de culoarea lunii / a lui Crist".

Scaderea tonusului moral este raspunzatoare de ivirea nehotaririi, sovaielii, neincrederii in fiinta, urmata de o vadita deriva, prin intermediul umbrei si in tarimul ei, spre nefiinta. Supusa vicisitudinilor sortii, fiinta umana e coplesita, imputinata, pierita, raminind doar "o umbra ce se clatina prin vint / scincind sub grea povara". In plina "virsta de fier" a lumii actuale, semenii, fratii si surorile, pierzindu-si increderea, motivatia, angajarea, apar devitalizati, dematerializati, urme iluzorii, ramasite intutile a ceea ce au fost:

"S-aude sumbra o soapta adusa de vint,
ca, desi-n viata inca,
noi suntem o amintire doar, fabula,
deznodamint intre veac si pamint."

O asemenea instrainare, o asemenea pierdere a autenticitatii face ca fiinta umana sa devina neverosimila, voalata, estompata pina la a deveni imperceptibila, indistincta, greu vizibila. Oamenii sint doar "umbre in ceata", iluzii gata sa piara in negura, prin care abia se mai zaresc, in imperiul de dincolo - al umbrelor.

(I) TAINICA ISPITA A UMBREI

"Tacerea e umbra unui cuvint", e de parere Blaga atunci cind, ispitit de bogatia tainica a cuvintului, renunta sa-l mai haituiasca discursiv pentru a-i epuiza intelesul si, adapostindu-se cuviincios in umbra sa, ii urmareste doar nalucirile tilcului, ecourile reverberate ca intr-un ghioc in aforisme si poeme.

De un astfel de rasfat se bucura cu predilectie si din belsug chiar umbra. Buchetul subtil al umbraticelor fantasme iscate de inchipuire imprastie in cele din urma o mireasma simbolica, nuantata, complexa, vibranta care pare a fi aceea prielnica salasluirii omului pe acest pamint. Climatul propice, atmosfera favorabila locuirii umane se dovedeste locul umbros, umbratic, umbrelnic.

Ispitit de taina umbrei, Blaga revizuieste statutul conventional-maniheist al opozitiei lumina-intuneric si inverseaza ierarhia lor traditionala. Atenueaza prestanta luminii si reabiliteaza intunericul, constata reciproca lor dependenta si coruptibilitate si le impaca intr-o virila sinteza - coincidentia oppositorum -, in unitatea fragila, delicata, evanescenta a umbrei.

Inainte de a urmari itinerarul acestei revizuiri, un succint inventar al chipurilor si aratarilor umbrei ne poate convinge de gustul poetului pentru feluritele ipostaze, semnificatii si sugestii ale umbrei.

"Sa-nsoteasca-n lumi fiinta / merge-alaturi nefiinta" - companie fatala, proiectie imateriala a unui contur intunecat in lumina, contemporana cu uimirea, umbra ramine o taina vesnic pecetluita si totusi mereu ispititor-ocrotitoare: "Umbra ce-o purtam pe drum, / ca-i din soare, ca-i din luna, / neinteleasa-i ca o runa, / scrisa-n piatra de laguna."

Ca loc umbrit, ospitalier, obscur si racoros, ea se ofera drept spatiu privilegiat al tihnei contemplativ-revelatoare, iscind tandre admonestari: "Gorunule din margine de codru, / de ce ma-nvinge / cu aripi moi atit pace / cind zac in umbra ta / si ma dezmierzi cu frunza-ti jucausa?" Este ceasul si locul unde - din aceasta interogatie zabavnica - se poate infiripa povestea, legenda omului.

Iscodind tilcurile tot mai insinuante, mai vag sugestive ale umbrei, intrebarea si raspunsurile vor construi un tarim vrajit al ecourilor si penetrantelor, o retea invizibila a raspunderii.

Aici m-am incurcat

Am primit prin posta de la mabepo, si nu stiu unde si cum sa-i raspund, urmatorul mesaj/comentariu:

Ruga ta este cu adevarat o dorinta? S-ar putea sa fie doar un fel de filosofie, avind in vedere ca singurul lucru care coanteaza este nazuinta, atitudinea interioara a sufletului, iar cele din exterior devin pricini de tulburare, datorita parerii ce se formeaza din interior despre ele, de propria inchipuire.

Raspund:

Poetic vorbind, nu e mare deosebire intre ruga, imn si elegie. Cineva spunea ca cea mai decenta rugaciune ar fi aceasta: Faca-se Voia Ta, Doamne! Liric nu-ti poti dori mai mult decit sa fii destul de viu, tot ce se-ntimpla nefiind decit inca un prilej pentru asta. Te rogi multumind ca viata sa fie mereu cum este - condimentata cu pusee de exaltare in care nu-ti mai doresti nimic. Te bintuie doar o imensa recunostinta: slavesti viata, iti sarbatoresti tristetea. TE ROGI.

(Ma rog, sint unii care nu pot simti asta. Dar e pacat de Dumnezeu.)

Ruga profana

"Daca n-am sa te intilnesc in lumea asta,
fa-ma macar sa-ti simt lipsa."

Shadowlands

Un film: Shadowlands.
Cu Anthony Hopkins, regia Richard Attenborough.
"Durerea de-atunci face parte din fericirea de-acum. Asta e pactul."

pierderea trecutului

De citiva ani, impresia, sentimentul ca sint expropriat de trecutul meu cu care multa vreme m-am simtit solidar. Eram eu, un fel de inradacinare mitica, un trecut nutritiv, poate obscur, dar care, de fiecare data cind se petrecea cu mine o schimbare majora, imi dezvaluia o isprava stramoseasca in care ceea se intimpla astazi isi gasea originea fabuloasa, seva dintii. Simt un fel de instrainare, de vestejire, de traire stinghera, saracacioasa, ca si cum n-as mai avea darul acelor seve turmentate de rivna roadelor.

asceza singuratatii

"Deprinderea bunei locuiri singuratice, abia ea face posibila armonia sau macar solidaritatea locuirii laolalta a oamenilor. Si, nu intimplator, oamenii care stiu sa stea singuri, cei care stiu sa-si locuiasca, in echilibru, singuratatea, sint si cei mai sociabili, cei mai echilibrati con-vietuitori... Singuratatea e pregatirea optima pentru viata in lume: nu evaziune, nu deazadaptare - cum se crede - ci propedeutica, exercitiu, askesis. Drumul spre euforia paradiziaca a comuniunii cu ceilalti nu e decit exaltare utopica, daca nu trece prin experienta, radical formativa, a 'pustiei'."

(A. Plesu - Minima moralia)

reavan

Mirosul racoros-dulceag ce vine din paminturi - reavanul nostalgic al fagaduintei de dincolo de orice timpuri.

Degeaba, nu insa doar degeaba

A trai omeneste inseamna a te elibera de visul asupritor al cocoloselii ipocrite, omul trebuie izgonit din incubatorul infantil ce ii consacra imaturitatea in fata destinului. DEGEABA este poate cuvintul magic ce inlesnete intimpinarea, asumarea si - cu siguranta intr-un tirziu - iubirea propriului destin.

Cu acest cuvint - exclamatie a dezamagirii in fata zadarniciei faptelor noastre - constatam consternati nedreptatea lumii si consemnam ispita de a capitula in fata vicisitudinilor sortii. Constiinta faptului, luciditatea recunoasterii unei situatii ce pare sa ne abandoneze resemnarii, poate fi insa si un nou punct de pornire mai ferm, mai adevarat, mai sincer in catastrofala constatare. 

Si aceasta intrebare a lui Camus: "Cum sa traim fara citeva motive temeinice de deznadejde?" e mai degraba o incurajare de a ne intemeia pe ceea ce cu indrazneala simtim. DEGEABA poate deveni acum indemnul unei brave asumari, al unei indirjite rezistente, al unei rabdatoare infruntari, care poate pregati o neasteptata schimbare a felului in care sintem dispusi sa vedem, sa resimtim lucrurile, sa ne intelegem soarta. 

Tot Camus consemneaza ca un posibil program aceasta deznadajduita speranta: "Fericirea e si ea o indelungata rabdare." Mizind pe aceasta eroica abordare a vietii, putem vedea in DEGEABA un titlu de glorie, un insemn al nobletii si marinimiei noastre, al unei tragice si fermecatoare nepasari, al unei mindrii neconsolate, dar suverane. Pentru ca ea, in ciuda a tot si a toate, ne poate face totusi vrednici de fericire: "Pentru un om nobil, - mai spune Camus - a fi fericit insemna a relua destinul tuturor, nu cu vointa resemnarii, ci cu vointa fericirii."

PELERINAJ IN LARGUL VREMII

"Ah, pentru cine sint largile vremi? Pentru cine catargele? Blaga

I

Pinza usoara in duhul aventurii trupul se-nfioara, ci sufletul nu-i decit vintul cit ma cutreiera pe dinlauntru, si-i tot mai scurta pulberea tacerii aprinsa pe firul intimplarilor... Imi duc la suflet ghiocul poeziei: din stravechimi vuiet de singe zvoneste cu temeri si temei de destin - o, inciudate minuni, voi, zine ursitoare de suflet! Cuvinte care mi-au venit pe buze, gura la gura, ca sa mai pot rasufla: versuri - grozave biciuiri - ... si totusi doar aici mai pot locui! Lacrima nu mai alege vreo geana, suferinta vreo matca, cind si cind stele de deochi se sting in Jalea Simbetei. Bureaza apa tare agravind culoarea. In pacea lacrimilor se deschid ferestre: sperante mai presus de implinire...

II

Tandra indiferenta! In orice privire ghicesti un drum avid spre uitare. Ai spus soartei ce trindavea in mine: Ataca! Lumina calma zvinta lesia culorii - m-amestec in destinul lumii ca o gingasa mireasma. Am rabdat indoit, incremenit in durere, intr-o gestatie simbolica ocrotind suferinta si, iata, in tirziul toamnei - coapte-n cenusa zilelor - se rasfata roadele luminii! Sint tot vointa fermecata, cunosc deriva si-o slavesc - in numele exaltarii smulg abuziv privilegiul intemeierii.

Viata mea, aceasta clipa-n care sint ucis - jerba de singe incropind fastuos peisajul, maci odraslind pe gunoiul istoric.

III

Descalec de pe gloaba stearpa-a suferintei: ma reculeg din ploaie si din vint, te aleg, pamint! Cu radacinile in moarte, sorb pentru tine vise, frate. Asa tace culoarea: hohot si soapta. Asa amuteste urechea ochiului. Membrane virtual insinuante. Din simt in simt - surdine: filtraj tot mai eteric. Si totusi ceva sporeste subtire, statornic... Jur-imprejur, asmutiti, ciinii uitarii, chemarilor, miresmelor. In mijloc, el - inima numai sub pielea in tremur. Stralucirea de pumnal a coltilor - si de sub fiecare incoltind... o gingasa putere. Macar c-o privire sa-ntineresti stravechea neliniste-a plopului, macar c-un pas sa iesi in intimpinarea intiiei raze, c-un zimbet sa-ncurajezi statornica inversunare a pietrei... c-un tremur de pleoapa sa prinzi vibratia gizelor in dupa amiaza fermentind in soare... cu un genunchi s-atingi omagial tarina... Nu-i adevarat, Doamne, ochii mei nu sint vinovati pentru ca stiu ca merit sa mi-i scoti? Nu-i asa, Doamne? Nu-i asa? Nu?

IV

Si numai cu obrazul palid al frunzei ma pot alina in racoroasa iarba, si doar in moliciunea fierbinte a piersicii ma-mpaca vehementa simburelui... si inca e prea mult... O, Doamne, niciodata n-am sa te chem spunind: indeparteaza de la mine acest pahar, cit am sa pot - simtindu-i pe buze racoarea - in geamat proaspat sa-i inchipui bruma. Amaraciunea-a oceanului, sporind mereu din dulcele plins al izvoarelor, mereu ispitita spre Vega - neobosite maree lirice zdrobite de nepasarea stincilor, valuri mereu spulberate, spuma buimaca cu reflex de curcubeu... O, suflet, curcubeu de clipe in viorii odajdii. E zarea toata sanctuar: bineveniti fiti zei in sfinta sfintelor, in miezul de senin al cetii...

Zadarind zadarnicia

O, ruga
favoare de a ispasi

O, rugi si ruguri
albastra suferinta inflorita
poetica precompensatie
demnitate de a sluji evanescenta

Fervoare a plictisului
si iarasi in exercitiul libertatii
zadarind zadarnicia

Incilcit se-nnoada totul
cu firul vietii
nod linga nod
pieptar
armura sau capcana

Dureri ce-mbatrinesc
ca bucurii inlacrimate
pitite pe caile uitarii
tandru sugruma

Incetul cu incetul

Azi m-am bucurat s-o iau incet, consultind colectia de samples/mostre/modele, pentru a schimba/alege un sablon/template .

Simultan invat/exersez putina mea engleza, care pe aceste instructiuni incepe totusi sa mearga aproape cursiv, reusesc sa ma descurc cu ale netului, deprind o gramada de termeni si exprimari tehnice.

Vreau sa parcurg zilnic si un text al lui Coelho si una sau doua stiri de la BBC. Nu sint prea multumit de progresele mele, dar vad ca sint lucruri care ma folosesc, ma stirnesc. Imi place sa simt ca ma initiez, ca dobindesc competente printr-un efort onorabil.

Sisif

Ecouri din Mitul lui Sisif - un manual pentru innobilarea deznadejdii:

Numai echilibrul intre evidenta si lirism ne poate ingadui sa avem acces in acelasi timp la emotie si la claritate. Fiind vorba de un subiect atit de umil si totodata atit de patetic, dialectica savanta si clasica trebuie asadar sa cedeze locul, fapt de la sine inteles, unei atitudini de spirit mai modeste, care sa purceada in acelasi timp din bun simt si din simpatie.

Adevarata generozitate fata de viitor consta in a da totul prezentului.

Nu descoperi absurdul fara a fi ispitit sa scrii un manual despre fericire.

O anumita continuitate in disperare sfirseste prin a zamisli bucuria.

Ideea ca o gindire pesimista este in mod necesar o gindire descurajata e o idee puerila.

Sa dam un sens suferintei fie si numai spunind ca e inadmisibila.

Ei bine, voi spune ca, pesimist in ceea ce priveste destinul omenirii, sint optimist in ceea ce priveste omul.

Trebuie sa ni-l inchipuim pe Sisif fericit.

Nu ne vom mira niciodata indeajuns de faptul ca toata lumea traieste ca si cum 'n-ar sti'.

Pentru om, a intelege lumea inseamna a o reduce la uman, a o insemna cu pecetea sa.

Daca omul ar cunoaste ca si universul poate sa iubeasca si sa sufere, ar fi impacat.

Aceasta nostalgie dupa unitate, aceasta sete de absolut ilustreaza miscarea esentiala a dramei umane.

Dar faptul ca aceasta nostalgie exista nu-l implica si pe acela ca ea trebuie de indata potolita.

Mireasma de iarba si stele, noaptea, acele seri cind inima isi afla pacea - cum as pute nega lumea aceasta, a carei putere si tarie o simt?

O singura certitudine ii este de ajuns celui ce cauta. Important e doar sa traga din ea toate consecintele.

Daca consider ca un lucru e adevarat trebuie sa-l pastrez.

Omul este totdeauna prada propriilor sale adevaruri.

A trai inseamna a face sa traiasca absurdul.

A saraci o realitate a carei inumanitate face maretia omului inseamna a-l saraci si pe acesta.

Privatiunea de speranta si de viitor inseamna o crestere a disponibilitatii omului.

Divina disponibilitate a condamnatului la moarte.

In faptul de a te pierde in aceasta certitudine fara margini, de a te simti indeauns de strain de propria ta viata ca s-o poti spori si strabate fara miopia amantului, exista principiul unei eliberari.

Trebuie sa fim absurzi, dar nu trebuie sa ne lasam inselati.

A nu sti sa-ti bucuri inima inseamna a o fi si vindut.

Nu viata vesnica e importanta, spune Nietzsche, ci vesnica insufletire.

Nu exista destin care sa nu poata fi depasit prin dispret.

(Oedip)... orb si deznadajduit, cunoaste ca singura sa legatura cu lumea e mina frageda a unei fecioare. Atunci rasuna cuvintele uriase: 'In pofida atitor incercari, virsta mea inaintata si maretia sufletului ma fac sa judec ca totul e bine.'

Nume si titlu

ZADARIND ZADARNICIA este o metafora mai veche care mi s-a parut potrivita si pentru aceasta neasteptata initiativa, asta pentru ca ea surprinde un anume mod de a trai cu o inversunata neresemnare.