PELERINAJ IN LARGUL VREMII

"Ah, pentru cine sint largile vremi? Pentru cine catargele? Blaga

I

Pinza usoara in duhul aventurii trupul se-nfioara, ci sufletul nu-i decit vintul cit ma cutreiera pe dinlauntru, si-i tot mai scurta pulberea tacerii aprinsa pe firul intimplarilor... Imi duc la suflet ghiocul poeziei: din stravechimi vuiet de singe zvoneste cu temeri si temei de destin - o, inciudate minuni, voi, zine ursitoare de suflet! Cuvinte care mi-au venit pe buze, gura la gura, ca sa mai pot rasufla: versuri - grozave biciuiri - ... si totusi doar aici mai pot locui! Lacrima nu mai alege vreo geana, suferinta vreo matca, cind si cind stele de deochi se sting in Jalea Simbetei. Bureaza apa tare agravind culoarea. In pacea lacrimilor se deschid ferestre: sperante mai presus de implinire...

II

Tandra indiferenta! In orice privire ghicesti un drum avid spre uitare. Ai spus soartei ce trindavea in mine: Ataca! Lumina calma zvinta lesia culorii - m-amestec in destinul lumii ca o gingasa mireasma. Am rabdat indoit, incremenit in durere, intr-o gestatie simbolica ocrotind suferinta si, iata, in tirziul toamnei - coapte-n cenusa zilelor - se rasfata roadele luminii! Sint tot vointa fermecata, cunosc deriva si-o slavesc - in numele exaltarii smulg abuziv privilegiul intemeierii.

Viata mea, aceasta clipa-n care sint ucis - jerba de singe incropind fastuos peisajul, maci odraslind pe gunoiul istoric.

III

Descalec de pe gloaba stearpa-a suferintei: ma reculeg din ploaie si din vint, te aleg, pamint! Cu radacinile in moarte, sorb pentru tine vise, frate. Asa tace culoarea: hohot si soapta. Asa amuteste urechea ochiului. Membrane virtual insinuante. Din simt in simt - surdine: filtraj tot mai eteric. Si totusi ceva sporeste subtire, statornic... Jur-imprejur, asmutiti, ciinii uitarii, chemarilor, miresmelor. In mijloc, el - inima numai sub pielea in tremur. Stralucirea de pumnal a coltilor - si de sub fiecare incoltind... o gingasa putere. Macar c-o privire sa-ntineresti stravechea neliniste-a plopului, macar c-un pas sa iesi in intimpinarea intiiei raze, c-un zimbet sa-ncurajezi statornica inversunare a pietrei... c-un tremur de pleoapa sa prinzi vibratia gizelor in dupa amiaza fermentind in soare... cu un genunchi s-atingi omagial tarina... Nu-i adevarat, Doamne, ochii mei nu sint vinovati pentru ca stiu ca merit sa mi-i scoti? Nu-i asa, Doamne? Nu-i asa? Nu?

IV

Si numai cu obrazul palid al frunzei ma pot alina in racoroasa iarba, si doar in moliciunea fierbinte a piersicii ma-mpaca vehementa simburelui... si inca e prea mult... O, Doamne, niciodata n-am sa te chem spunind: indeparteaza de la mine acest pahar, cit am sa pot - simtindu-i pe buze racoarea - in geamat proaspat sa-i inchipui bruma. Amaraciunea-a oceanului, sporind mereu din dulcele plins al izvoarelor, mereu ispitita spre Vega - neobosite maree lirice zdrobite de nepasarea stincilor, valuri mereu spulberate, spuma buimaca cu reflex de curcubeu... O, suflet, curcubeu de clipe in viorii odajdii. E zarea toata sanctuar: bineveniti fiti zei in sfinta sfintelor, in miezul de senin al cetii...