Pornind de la atenuarea si istovirea luminii, sugestia esentiala a umbrei este aceea de slabire a virturilor ontologice. Ea incepe printr-un atentat la demnitatea morala, prima fisura in autoritatea fiintei. Asa trebuie inteles sfatul pe care poetul il da junetei: "Cu luare-aminte fii / printre lumini! Adesea ele dor, / si-aprope toate te silesc, facindu-ti zi, / s-asterni pamintului / o pata sumbra." Dealtfel lumina indiscreta a privirilor e resimtita ca avind acelasi efect maculator: "Umbre-arunca ochii lumii / peste tine, peste mine, / peste fiecare ceas al tau / si pe drumurile toate".
In cele din urma, umbra stigmatizeaza, chiar daca este "umbra (a) Evei", umbra de cearcan al voluptatii, sublima aura de "farmec ranit" - "o umbra (ramasa) subt ochi, usor albastrie" -, ea ramine stigmatul, chiar daca vrajit, al pacatului iubirii cu fraged gust de "izbinzi raspunzind in pierzanii".
De aici poate aerul de intristare, de mihnire, de regret si nostalgie ce insoteste mereu ivirea umbrei, ea fiind perceputa ca o insinuare perfida ce atenteaza la tonusul existential al individului si compromite seninatatea lumii. Aparent discreta in inconsistenta ei, umbra se dovedeste totusi o primejdie insistenta si insidioasa, abil penetranta, subminind din interior universul patruns de fiorul nefiintei. In Moartea lui Pan, lumea veche, candid increzatoare in sine, este brusc cuprinsa de o iremediabila paloare, de o morbida panica interioara, cind "pe-o cararuie trece umbra / de culoarea lunii / a lui Crist".
Scaderea tonusului moral este raspunzatoare de ivirea nehotaririi, sovaielii, neincrederii in fiinta, urmata de o vadita deriva, prin intermediul umbrei si in tarimul ei, spre nefiinta. Supusa vicisitudinilor sortii, fiinta umana e coplesita, imputinata, pierita, raminind doar "o umbra ce se clatina prin vint / scincind sub grea povara". In plina "virsta de fier" a lumii actuale, semenii, fratii si surorile, pierzindu-si increderea, motivatia, angajarea, apar devitalizati, dematerializati, urme iluzorii, ramasite intutile a ceea ce au fost:
"S-aude sumbra o soapta adusa de vint,
ca, desi-n viata inca,
noi suntem o amintire doar, fabula,
deznodamint intre veac si pamint."
ca, desi-n viata inca,
noi suntem o amintire doar, fabula,
deznodamint intre veac si pamint."
O asemenea instrainare, o asemenea pierdere a autenticitatii face ca fiinta umana sa devina neverosimila, voalata, estompata pina la a deveni imperceptibila, indistincta, greu vizibila. Oamenii sint doar "umbre in ceata", iluzii gata sa piara in negura, prin care abia se mai zaresc, in imperiul de dincolo - al umbrelor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu