A trai omeneste inseamna a te elibera de visul asupritor al cocoloselii ipocrite, omul trebuie izgonit din incubatorul infantil ce ii consacra imaturitatea in fata destinului. DEGEABA este poate cuvintul magic ce inlesnete intimpinarea, asumarea si - cu siguranta intr-un tirziu - iubirea propriului destin.
Cu acest cuvint - exclamatie a dezamagirii in fata zadarniciei faptelor noastre - constatam consternati nedreptatea lumii si consemnam ispita de a capitula in fata vicisitudinilor sortii. Constiinta faptului, luciditatea recunoasterii unei situatii ce pare sa ne abandoneze resemnarii, poate fi insa si un nou punct de pornire mai ferm, mai adevarat, mai sincer in catastrofala constatare.
Si aceasta intrebare a lui Camus: "Cum sa traim fara citeva motive temeinice de deznadejde?" e mai degraba o incurajare de a ne intemeia pe ceea ce cu indrazneala simtim. DEGEABA poate deveni acum indemnul unei brave asumari, al unei indirjite rezistente, al unei rabdatoare infruntari, care poate pregati o neasteptata schimbare a felului in care sintem dispusi sa vedem, sa resimtim lucrurile, sa ne intelegem soarta.
Tot Camus consemneaza ca un posibil program aceasta deznadajduita speranta: "Fericirea e si ea o indelungata rabdare." Mizind pe aceasta eroica abordare a vietii, putem vedea in DEGEABA un titlu de glorie, un insemn al nobletii si marinimiei noastre, al unei tragice si fermecatoare nepasari, al unei mindrii neconsolate, dar suverane. Pentru ca ea, in ciuda a tot si a toate, ne poate face totusi vrednici de fericire: "Pentru un om nobil, - mai spune Camus - a fi fericit insemna a relua destinul tuturor, nu cu vointa resemnarii, ci cu vointa fericirii."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu