De citiva ani, impresia, sentimentul ca sint expropriat de trecutul meu cu care multa vreme m-am simtit solidar. Eram eu, un fel de inradacinare mitica, un trecut nutritiv, poate obscur, dar care, de fiecare data cind se petrecea cu mine o schimbare majora, imi dezvaluia o isprava stramoseasca in care ceea se intimpla astazi isi gasea originea fabuloasa, seva dintii. Simt un fel de instrainare, de vestejire, de traire stinghera, saracacioasa, ca si cum n-as mai avea darul acelor seve turmentate de rivna roadelor.
Despre mine
- Corneliu Traian Atanasiu
- Bucuresti, Romania
- "Build of your imaginings a bower in the wilderness ere you build a house within the city walls." ("Duraţi-vă din visuri un refugiu undeva, în deşert, înainte de a vă înălţa o casă între zidurile cetăţii.") Kahlil Gibran
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
14 comentarii:
Vad ca ma iei in serios. Imi place ceea ce spui si consimt la acest mod de a simti. Este insa de o religiozitate care nu ma caracterizeaza. Eu as vorbi cu vorbe mai mustoase, ca ale lui Blaga: 'ne pierdem ca sa ne-mplinim' sau 'izbinzi raspunzind in pierzanii'...
Ma bucur ca avem repere comune. Mai astept.
Tu stirneste numai o clipa induratoarea scinteie
ce mai mocneste in vatra,
scinteia care alearga si ride,
mugurul de lumina
ce arde in singe ca moartea de albina.
Citeodata spun vorbe mari cari nu ma cuprind,
citeodata iubesc lucruri cari nu-mi raspund.
[...]
De pe un umar pe altul
tacind imi trec steaua ca o povara.
Cel mai mult de aici imi place:
din umbra ma ispitesc singur sa cred.
Fiecare cuvint e la locul lui si fiecare spune ce trebuie.
Mai ales despre credinta asa cum o simt eu, ca un fel de incredere delicat indrezneata.
Strins tinuta subt surdina -
ca o plipiire de lumina -
inima tresare.
Si raspunde-n Ursa Mare.
si din caverna sa, cu grai de-argint, un greier
indeamna zi cu zi si ceas de ceas.
Sa ne intimpine o piersica pe creanga
ca un pacat de aur, toamna pe dogoare.
ne ispitesc mereu, spre vai, spre culmi, pe unde
asemenea sa devenim salbaticiunii.
Ti se duce, draga, duce
fara voie zvonul, vestea.
Vina n-am ca-ti sint de aur
drumul, umbra si povestea.
Jinduiesc la cite-un astru
rasarit ca o ispita
peste-amurgul meu de-o clipa,
peste basmul in risipa.
Ca unui orb vindecat
lumea-n lumina mi s-a largit.
Puterile misca-n zenit.
Deschid portile: Timp neumblat,
bine-ai venit,
bine-ai venit!
Daca eu nu, atuncea cel putin
aceasta apa sa te fringa,
aceasta unda sa te sfarme,
sa te stinga, sa te stinga.
Mirajul unui dulce fruct
imbrac-un simbure amar,
ca sa ne cada intr-o zi
neasteptat in palme - dar.
Trimiteți un comentariu